eggzit
Username: 6R9PKQUKKU
 Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 215
|
|
Moara cu noroc
Ca specie a genului epic, nuvela este moştenitoarea povestirii renascentiste, iar denumirea ei reflectă principala cerinţei a întâmplării narate : noutatea,ineditul.
„Moara cu norocâ€Â? de Ioan Slavici se încadrează în specia nuvelei,având o construcţie riguroasă,un fir narativ central, personajele relativ puţine pun în evidenţă evoluţia personajului principal cu un conflict unic concentrat. Este o nuvelă psihologică datorită tematicii, modalităţii de caracterizare a personajului şi de investigare psihologică dar şi datorită naturii conflictului interior.
Realismul acestei nuvele constă în obiectivitatea naraţiunii, omniscineţa naratorului, înregistrarea amănuntelor de decor şi de vestimentaţie şi interesul acordat raporturilor dintre om şi mediu. Nu există dislocări de planuri, acţiunea este lineară. Personajele păstrează trăsături umane veridice, au slăbiciuni şi interese conforme cu realitatea obiectivă.
Tema nuvelei o constituie dezumanizarea personajului principal sub imperiul banului ca factor nociv ce distinge conştiinţa umană.
Titlul nuvelei este mai degrabă ironic. Topasul ales,cârciuma numită „Moara cu norocâ€Â? îinseamnă de fapt „Moara cu ghinionâ€Â?, moara care aduce nenorocirea pentru că uşurinţa câştigurilor de la această cârciumă ascunde abateri etice grave: nelegiuirea şi crima. Acţiunea se desfăşoară pe parcursul unui an, între două repere temporale cu valoare religioase : de la Sfântul Gheorghe până la Paşti, iar în final focul şi apa purifică locul. Cârciuma de la „Moara cu norocâ€Â? este aşezată la răscruce de drumuri. Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea drumului. Simbolistica iniţială a drumului se completează, în final, cu sugestia drumului vieţii care continuă şi după evenimentele de la „Moara cu norocâ€Â?.
Subiectul nuvelei îl constituie etapele înfruntării dintre protagonist Ghiţă si antagonist, Lică.
Textul este unul ciclic pentru că incipitul şi finalul se întâlnesc în imaginea bătrânei, semn al înţelepciunii populare, în cuvintele ei constă latura moralizatoare a textului care se închide rotund „simţeam eu că n-are să iasă bineâ€Â?.
Expoziţiunea constă în prezentarea situaţiei familiale şi sociale a lui Ghiţă. El se dovedeşte la început harnic şi priceput, iar primele semne ale bunăstării şi ale armoniei în care trăieşte familia, nu întârzie. Bătrâna mamă-soacră este adeptă păstrării tradiţiei pe când Ghiţă, capul familiei, doreşte schimbarea.
Apariţia lui Lică Sămădăul la „Moara cu norocâ€Â?, şeful porcarilor, un personaj carismatic, tulbură echilibrul familiei. Acest episod reprezintă intriga acţiunii deoarece va declanşa un înteg fir de fapte ce vor avea ca efect degradarea morală şi sufletească a eroului. Orgoliul lui Lică e unul de stăpân care nu doar îşi subordonează oamenii dar se substituie destinului lor impunându-şi regulile încă de la început. Cu toate că realizează că Lică reprezintă un pericol pentru el su familia lui, Ghiţă nu se poate sustrage influenţei malefice pe care acesta o exercită asupra lui.
Din momentul apariţiei lui Lică, începe procesul iremediabil de înstrăinare a lui Ghiţă faţă de familie. Devine violent, îi plac jocurile crude, primejdioase , are gesturi de brutalitate neînţeleasă faţă de Ana pe care o ocrotise până atunci. La un moment dat ajunge să regrete că are familie deoarece nu-şi poate asuma total riscul îmbogăţirii alături de Lică.
Datorită generozităţii Sămdăului starea materială a lui Ghiţă devine înfloritoare. Ghiţă îşi aruncă soţia definitiv in braţele lui Lică ajungând sa fie implicat in furtul de la arendaş şi in uciderea unei femei şi a unui copil, prin faptul că jură strâmb la proces acoperindu-l pe Lică, devine complice la crimă. Din cauza geloziei, Ghiţă, hotărăşte totuşi să îl dea în vileag pe Lică şi îi aduce dovezi jandarmului Pintea despre vinovăţia Sămădăului.
Punctul culminant consemnează momentul în care Ghiţă ajunge la ultima etapă a degradării morale. Dispus să facă orice pentru a se răzbuna pe Lică îşi aruncă soţia, la sărbătorile Paştelui, drept momeală, în braţele Sămădăului. Speră până în ultimul moment că se va produce o minune şi soţia sa va rezista influenţei malefice a acestuia. Dezgustată de laşitatea lui Ghiţă, Ana i se dăruieşte lui Lică. Lică pentru a nu cădea în mâinile lui Pintea se sinucide izbindu-se cu capul de un copac.
Un incediun mistuie cârciuma de la „Moara cu norocâ€Â? în noaptea de Paşti şi singurele personaje care supravieţuiesc sunt bătrâna si copiii, fiinţele cu adevarat morale şi inocente.
Finalul o aduce din nou în centrul atenţiei pe bătrâna care, contemplând dezastrul, pune totul pe seama destinului.
ÃŽn nuvelă, accentul nu cade pe actul povestirii ci pe compexitatea personajelor. Naratorul obiectiv îşi lasă personajele să-şi dezvăluie trăsăturile în momente de încordare consemnându-le gesturile, limbajul, prezentând relatiile dintre ele.
Personajul principal Ghiţă este construit cu obiectivitate, dezvăluindu-se ca un suflet ca un suflet complex, nesigur, sfâşiat de porniri antagonice. Caracterizarea personajului se face indirect prin atitudini, fapte, vorbe.
Ioan Slavici abordează o viziune realistă, obiectivă care urmăreşte îndeaproape ritmul vieţii ce însufleţeşte opera. Slavici se impune printr-un stil propriu, caracterizat prin sobrietate, oralitate discretă cu o frază ce urmăreşte in general ritmul vorbirii.
|
|
