|
extra
Moderator
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 15
|
|
Luarea deciziilor
ÃŽn domeniul luării deciziilor există două nivele ale autorităţii: nivelul central, unde mai multe instituţii guvernamentale sunt responsabile pentru deciziile tactice şi strategice care privesc dezvoltarea durabila şi nivelul local, unde autorităţile locale sunt responsabile pentru elaborarea şi implementarea deciziilor specifice, raportate la “Agenda 21â€Â?; acesta este cadrul general pentru identificarea şi soluţionarea priorităţilor locale.
Ministerul Sănătăţii a fost implicat, ca partener, în procesul de elaborare al Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabila în iulie 1999.
Responsabilitatea oficială pentru sănătatea publică, inclusiv sănătatea mediului, aparţine Ministerului Sănătăţii (Legea nr. 100/1998). Implementarea acestei acţiuni este realizată în cadrul punctului/programului 36 din “Programele Naţionaleâ€Â?.
Patru Inspectorate de Sănătate Publică (în Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Cluj) şi două Centre de Sănătate Publică (Sibiu şi Târgu Mureş , care acţionează drept consultanţi tehnici ai Ministerului Sănătăţii şi Familiei, supraveghează funcţionarea Direcţiilor şi acţionează ca centre teritoriale de referinţe (cu judeţe repartizate fiecăreia dintre ele).
La nivel teritorial, 42 de Direcţii Judeţene de Sănătate Publică îndeplinesc activităţi care includ supravegherea sănătăţii publice, raportarea demografică şi promovarea sănătăţii.
Direcţia de Sănătate Publică a ministerului utilizează informaţii ştiinţifice furnizate de inspectorate, ca sprijin pentru decizii strategice sau discuţii cu alte sectoare la nivel naţional.
Programe şi proiecte
ÃŽn cadrul Programului Naţional nr. 26 pentru “Evaluarea sănătăţii şi supravegherea demograficăâ€Â? sunt întocmite rapoarte regulate despre starea sănătăţii şi tendinţele demografice la nivel local, care sunt analizate şi procesate de Inspectoratul de Sănătate Publică. De asemenea, un rol important în procesarea informaţiilor îl are Centrul de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare Medicală.
Starea actuala:
a) Caracteristici demografice şi de sănătate ale populaţiei din România
Dinamica populaţiei
Populaţia României era de 22 435 205 de locuitori în anul 2000, care este cu 3,2 % mai mică decât cea din 1990. Această tendinţă descrescătoare este datorată sporului demografic negativ (începând din 1992) şi al emigrării. Populaţia îmbătrâneşte, cu o scădere a proporţiei populaţiei sub vârsta de 15 ani (de la 23,6 % în 1990 la 18,26 % în 2000) şi cu o creştere a proporţiei populaţiei cu vârsta de 65 de ani sau mai bătrână (de la 10,4 % la 13,3 %). Această dinamică a îmbătrânirii este, în medie, mai rapidă în România decât în ţările central şi est europene, cu o apropiere mai rapidă de structura de vârstă a UE. Totuşi, în România, proporţia populaţiei tinere este încă cu 2 % mai mare, iar cea a populaţiei bătrâne cu 3 % mai mică decât media în UE.
54,58 % din populaţie locuieşte în oraşe şi aproape 10 % este domiciliată în Bucureşti. Acest procentaj al populaţiei urbane este mult mai scăzut decât media europeană (73 %). Densitatea medie a populaţiei (94,1 locuitori per km2) este scăzută, la nivelul de 87 % al mediei ţărilor central şi est europene şi de 53 % al mediei UE. ÃŽn ultimii ani, migraţia din zonele urbane către zonele rurale a fost mai ridicată decât cea în sens invers.
Mortalitate
După un declin de mai mult de 1 an, în perioada 1992-1995, speranţa de viaţă a crescut din nou, atingând 70,6 ani în 1999. Este încă unul dintre cele mai scăzute nivele în Europa, mai scurt decât mediile din ţările central şi est europene şi ale UE, respectiv cu 2,0 şi 7,9 ani. ÃŽn ţară (în perioada 1998-2000) diferenţierea speranţei de viaţă pe judeţe a fost destul de mică: de la 63,26 ani la 68,88 ani pentru bărbaţi (Satu-Mare în comparaţie cu Bucureşti) şi de la 71,69 ani la 75,96 ani pentru femei (Satu-Mare în comparaţie cu Bucureşti şi Covasna).
Mortalitatea infantilă, în scădere (20,5 de decese la 1000 de născuţi vii în anul 1998 şi 18,6 în anul 2000), rămâne la un nivel foarte ridicat. ÃŽn anul 2000 a fost de 1,6 ori mai mare decât media ţărilor central şi est europene şi de 3,5 ori mai mare decât media din UE. ÃŽn ţară, în anul 2000, procentajul a variat de la 12,2 % (în judeţul Vâlcea) la 28,3 % (în judeţul Bacău). Infecţiile respiratorii sunt cauzele principale ale morţii infantile. ÃŽn judeţul Bihor, decesul datorat bolilor sistemului digestiv este de 10 ori mai răspândit decât în celelalte judeţe (5,0 la 1000 de născuţi vii în comparaţie cu 0,6 media naţională, ceea ce contribuie substanţial la nivelul ridicat al mortalităţii infantile în acest judeţ. Mortalitatea postnatală (9,98 la 1000 de născuţi vii în anul 1999) este de asemenea ridicată în România, de 1,9 ori mai mare decât media ţărilor central şi est europene şi de 5,5 ori mai mare decât nivelul UE. Mortalitatea postnatală a fost de două ori mai mare în zonele rurale decât în zonele urbane (13,0 decedaţi în comparaţie cu 6,6 decedaţi la 1000 de născuţi vii). Această diferenţă este semnificativ mai mare decât cea a mortalităţii din prima lună de viaţă (8,8 în comparaţie cu 8,3 la 1000 de născuţi vii), ceea ce indică faptul că, atât condiţiile sanitare/igienice, cât şi accesul copiilor la îngrijirea medicală efectivă sunt mai insuficiente în zonele rurale.
Pentru anul 2000: Bolile cardiovasculare sunt cauza a 61,55 % din toate decesele, tumorile 16,14 %, bolile sistemului digestiv şi respirator, precum şi accidentele au contribuit cu 6 % fiecare. Această structură este total diferită în comparaţie cu media ţărilor est şi central europene şi UE, unde bolile cardiovasculare contribuie cu 54 % şi 39 % la decese, iar bolile de cancer cu 19 %, respectiv 27 %. Bolile infecţioase şi parazitozele au cauzat 1,2 % din decese în România, comparativ cu 0,7 % în ţările central şi est europene şi 0,9 % în UE. ÃŽn ultimii 30 de ani, mortalitatea cardiovasculară normalizată pe vârstă, pentru populaţia de toate vârstele, a fost mai ridicată în România decât în restul Europei. Pentru vârsta de sub 65 de ani, procentajul deceselor normalizate în România a fost apropiat mediei ţărilor central şi est europene până în anul 1990. Totuşi, în ultimii ani, procentajul a avut o tendinţă crescătoare în România şi a scăzut în ţările central şi est europene rămase. ÃŽn România, nu există nici un fel de factori de risc aparent pentru creşterea procentajului deceselor cardiovasculare pentru vârsta de sub 65 de ani sau pentru procente ridicate continue ale mortalităţii cardiovasculare la toate vârstele. Preponderenţa fumatului este relativ scăzută, iar caracteristicile de alimentaţie sunt apropiate modelului sud-european.
Mortalitatea datorată bolilor sistemului digestiv arată de asemenea o tendinţă crescătoare, din anul 1990, care a atins niveluri de 50 %, fapt ce a dus la o depăşire a mediei ţărilor central şi est europene şi sunt de două ori mai ridicate decât cele din UE. O altă tendinţă de îngrijorare o constituie tuberculoza, cu o creştere a mortalităţii de la nivelul de 4 - 6 % de decese la 100.000 de locuitori în anii 1980, la 9,5 % în anul 2000. Această creştere a fost oprită în 1998, cu un procent de 10,8, urmat de 9,5 la 100.000 de locuitori în 2000, dar încă este mult mai ridicat decât în restul Europei. Procentele medii sunt în jur de 4,6 % în ţările central şi est europene şi de 1,1 % în UE. Ambele grupuri de boli pot fi asociate unei largi asocieri a factorilor sanitari şi de mediu, nefavorabili sănătăţii.
Sursa: WHO-HFA
Suferinţa bolii poate fi descrisă bine prin Anii Potenţiali de Viaţă Pierduţi (PYLL-APVP), relativ la vârsta decesului. ÃŽn România, în anul 1998, aproape 1,5 milioane de ani de viaţă au fost pierduţi datorită deceselor premature. Principalele cauze ale pierderii de ani potenţiali au fost, pentru bărbaţi: accidentele (28,7 %), bolile cardiovasculare (25,8 %), bolile de cancer (15,2 %), bolile digestive (10,3 %) şi bolile respiratorii (6,9 %). Pentru femei, principalele cauze ale Anilor Potenţiali de Viaţă Pierduţi au fost: bolile de cancer (25,9 %), bolile cardiovasculare (24,6 %), bolile digestive (8,4 %), accidentele (8,1) şi bolile respiratorii (7,5 %).
Morbiditate
Conform supravegherii medicale naţionale a sănătăţii, desfasurata în anul 1997, bolile cardiovasculare sau simptomele sunt predominante la 38,4 % dintre adulţi, bolile digestive la 16,3 % şi bolile pulmonare cronice la 4,7 % din populaţia României, mai în vârstă de peste 15 ani. Toate aceste procente au fost mai ridicate pe parcursul supravegherii anterioare, organizată prin aceeaşi metodologie în anul 1989. Aceste date indică faptul că unei părţi substanţiale a populaţiei României i-a crescut vulnerabilitatea în comparaţie cu pericolele de mediu, datorită stării de sănătate precare a acesteia. Totuşi este dificil să se evalueze în ce măsură condiţiile de mediu joacă un rol în determinarea răspândirii bolilor diagnosticate.
Informaţii:
Furnizorii de date demografice sunt medicii (medicii de familie, medicii de urgenţă şi specialiştii din spitale). Ei raportează evenimentele demografice (naşteri, decese). Datele legate de migrarea internă sau externă sunt raportate de instituţiile locale, subordonate Ministerului de Interne. Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice deţine toate informaţiile privitoare la statistica şi dinamica populaţiei.
Informaţiile privitoare la deplasarea populaţiei sunt publicate periodic (lunar şi trimestrial) în buletine informative şi anual în Anuarul Statistic al României.
Formarea profesională
ÃŽn România există un număr mic de specialişti în sănătate publică şi igienă. Aceştia lucrează la nivelul Ministerului Sănătăţii şi Familiei precum şi la nivelul inspectoratelor de sănătate publică şi al autorităţilor de sănătate publică locale. Aceştia cooperează pe bază de parteneriat cu specialişti din alte ministere (Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, Ministerul Industriei şi Resurselor, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, etc.).
Educare şi instruire
Sistemul de instruire şi de educare în domeniul sănătăţii publice şi al igienei mediului este bazat pe o infrastructură, care constă dintr-un sistem de instituţii, după cum urmează:
Universitatea de Medicină şi Farmacologie pregăteşte doctori de medicină generală în medicina preventivă, epidemiologie, sănătate publică, ecologie şi managementul serviciilor de sănătate, prin programe de învăţământ standardizate, în conformitate cu cerinţele europene.
Educaţia postuniversitară este reprezentată prin:
O specializare de 4 ani a activităţilor de curs şi practice pentru specialişti în sănătate publică sau igienă sau epidemiologie;
Cursuri de masterat de 1 an pentru sănătate publică şi management sanitar;
Doctorat în ştiinţe medicale;
Competenţe în promovarea sănătăţii publice, a economiei şi managementului sanitare;
Perfecţionarea continuă pentru specialişti în aceleaşi domenii ca cele de mai sus.
Instituţiile pentru educaţia postuniversitară includ:
Universităţi de Medicină;
Institute de Sănătate Publică;
Academia Medicală;
Direcţia generală pentru educaţia postuniversitară a Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
Cercetare şi tehnologie
Cercetarea în domeniul statisticii populaţiei este realizată de:
Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice care execută recensământul populaţiei şi înregistrările curente ale principalelor evenimente demografice prin oficiile teritoriale;
Institutul de Sănătate Publică este coordonatorul naţional al Programului pentru evaluarea sănătăţii şi supravegherea demografică;
Centrul de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare Medicală care este principalul deţinător al datelor statistice, procesorul şi raportorul evenimentelor medicale şi demografice;
asociaţii profesionale ca: Asociaţia Română pentru Sănătate Publică şi Management;
alte organizaţii nonguvernamentale.
Obiectivele dezvoltării tehnologice sunt:
ÃŽmbunătăţirea calităţii şi fluxului datelor;
ÃŽmbunătăţirea tehnologiilor pentru procesarea şi siguranţa datelor;
Dezvoltarea potenţialului tehnic şi uman pentru procesarea şi analizarea datelor.
Finanţare
Cea mai substanţială parte a fondurilor este eliberată de bugetul de stat, prin programele sectoriale naţionale. De asemenea, o mică contribuţie pentru activităţile specifice este realizată prin cooperarea internaţională cu WHO, USAID, PNUD, etc.
Principalele surse pentru activităţile desfăşurate sunt:
Pentru programele naţionale sau alte programe aprobate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei - bugetul de stat;
Pentru funcţionari şi cheltuieli materiale - alocaţiile bugetare;
Resurse de la bugetul de stat din contracte şi autorizări;
Resurse din contracte cu Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene, cu alte institute româneşti sau internaţionale;
Resurse din contribuţii de asistenţă socială, impozite pe activităţile şi publicitatea acestora;
Resurse din servicii furnizate (contracte sau plăţi directe)
Sponsorizări.
Cooperare
Cooperarea internaţională este realizată prin participarea la comisii interministeriale şi în cadrul NEHAP.
Cooperarea externă în domeniul sănătăţii publice este realizata cu WHO (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), USAID, PNUD, IARC, CDC Atlanta, Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie.
|
|
